În urmă cu ceva timp am auzit o poveste ...

Ea suna în felul următor ...

Pe o plajă rătăcită de civilizație , zăcea un tânăr care de 

un an și jumătate se hrănea cu ajutorul iubirii prietenei lui . 

De câteva zile , el spunea : 

- Simt că numai am ce să mănânc , sentimentele ce

demult îmi năvăleau sufletul m-au părăsit , 

mă simt al nimănui în locul ăsta pustiu . 

Neștiind că se află pe tărâmul suferinței puștiul spune : 

- Oare unde sunt ? Datorită mie am ajuns aici ? 

Cum voi putea scăpa ? 

În mare , la sute de km distanță , o mică sirenă sărea și tot sărea ..

Era neliniștită . Ființa drăgălașă spuse : 

- Am pierdut încrederea , iubirea , atenția prințului meu . 

Oare cum îl voi recupera ? 

Morală : Iubirea naște vise, naște speranțe , însă neîntreținut , 

focul care îl creează se va stinge ..